Festivalul Cântecele Oltului s-a întemeiat la 1 martie 1968, iar prima ediție s-a desfășurat la Făgăraș (1969), dincolo de munți, cu ideea să se itinereze anual în locuri din celelalte județe participante. Până la urmă, oferta cea mai atractivă a fost stațiunea Călimănești – Căciulata unde a rămas definitiv din anul 1970 fiind alături de statornicia celor care participă la festival: reprezentanții județelor Harghita, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Olt și Teleorman, șase județe care sunt udate de acest râu.
Inițiatorii manifestării au proiectat un model care dă personalitate întregii desfășurări. Aceasta conține o paradă a portului popular din fiecare zonă reprezentată și trei competiții:• concursul de interpretare ”Doina Oltului”;• concursul portului popular (în dese rânduri au fost prezentate costume cu valoare patrimonială excepțională);• concursul ”Frumoasa Oltului”;
De cele mai multe ori are loc și un colocviu – dezbatere la care participă coordonatorii grupurilor, specialiștii prezenți și organizatori, în cadrul căruia se discută nu numai punctele de vedere ale realizatorilor, ci și probleme generale privind sensul și scopul manifestărilor festivaliere în lumea actuală, modul cum pot fi respectate exigențele scenei fără a modifica sensurile mesajelor specifice ale culturii tradiționale, rolul și limitele pe care le poate atinge prelucrarea folclorului în spectacol, etc.
Program
Sâmbătă, 21 august. Anul acesta, pentru ediția cu numărul 53, au fost invitate încă trei județe: Argeș, Iași și Timiș. Manifestarea va debuta sâmbătă 21 august, la ora 16.00 cu Parada portului popular desfășurată pe traseul Primărie – Parcul Central, Teatrul de vară Florin Zamfirescu. Iar de la ora 18.30 se dă startul cu spectacolul concurs al ansamblurilor folclorice participante.
Duminică, 22 august. La ora 9,30 este reuniunea juriului pentru desemnarea câștigătorilor. 12.00 – 12.30 program de animație stradală. 16.00 – 19.00 festivitatea de premiere a laureaților Festivalului și spectacol al ansamblurilor folclorice. 19.00 – 20.00 recital extraordinar Olguța Berbec.