21 februarie 2024

CÂTE ACCIDENTE mai trebuie să se producă la intersecția de la Buleta pentru a ne convinge că în zonă este necesar un sens giratoriu!?

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, și primarul comunei Mihăești, Constantin Bărzăgeanu, au semnat, în data de 20 februarie 2024, parteneriatul pentru construirea unui sens giratoriu la intersecția de la Buleta (DN 67 cu DC 128), în zona cunoscută sub numele de „La plută”.

Ca în alte rânduri, au apărut deja „internauți” care au spus că nu este nevoie de un sens giratoriu în acea zonă, că valorile de trafic nu justifică o astfel de investiție, că investiția este prea mare etc. etc. Noi credem că argumentele favorabile construirii unui astfel de element de circulație sunt clar mai numeroase. În zonă au fost multe accidente, unele chiar mortale. În plus, la orele 15.00 – 17.00, în zile lucrătoare, acolo se formează coadă de mașini pentru ieșirea în drumul național. Mergeți și convingeți-vă! Dacă aveți de ieșit cu mașina dinspre Buleta în drumul național vă veți lua cu mâinile de cap când veți vedea ce coadă se formează la orele de vârf ale traficului. Bine, știm, descoperitorii de soluții la orice problemă probabil ar spune că ar fi bine să facem acest drum pe la ora… 4 dimineața, când e traficul lejer, și nu la orele de vârf!

Pentru criticii construirii acestui sens giratoriu nu ține nici argumentul prețului! 600.000 de lei, bani oferiți de Consiliul Județean Vâlcea, nu este o sumă mare, să fim serioși. Unii probabil ar vrea să se construiască un sens giratoriu cu… 1.000 de lei!

„Am promis vâlcenilor din Mihăești și nu numai că intersecția de la Buleta (DN 67 cu DC 128) nu va mai fi una periculoasă pentru șoferi, așa cum este în prezent, și că vom construi aici un sens giratoriu. Marți, 20 februarie, alături de primarul comunei Mihăești, Constantin Bărzăgeanu, am semnat acordul de asociere pentru realizarea acestei investiții necesară pentru siguranța traficului rutier. Prin acest parteneriat, Consiliul Județean Vâlcea a alocat suma de 600.000 lei, bani care se vor folosi pentru execuția lucrărilor. De altfel, în următoarea perioadă, ne propunem încheierea unui parteneriat similar și cu Primăria Popești, pentru realizarea unui sens giratoriu în localitate, la intersecția DN 65C cu DJ 677F”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

„Mă întrebați de ce trebuie făcut sens giratoriu la Buleta!? Păi avem de ani de zile sesizări de la cetățeni care spun că circulația rutieră este obstrucționată în acea zonă. Valorile de trafic au crescut foarte mult, există o mașină aproape la fiecare familie și multă lume circulă cu mașina personală. La orele de vârf mereu se face coadă de mașini acolo. Să veniți să vedeți. Pot chiar spune că acest sens giratoriu trebuia făcut mai demult, de cel puțin patru-cinci ani. Iar unii spun acum că nu este necesar!? Plus că acolo se produc multe accidente, este o zonă periculoasă. Ultimul accident grav s-a produs acum o lună de zile, când un tir s-a răsturnat în acea intersecție. Noi am încercat să facem acest sens giratoriu și mai demult. Dar la licitația pe care am organizat-o nu s-a prezentat niciun constructor”. (…) „Deci, acest sens giratoriu este strict necesar, nu încape îndoială, în zonă sunt accidente lunare. Chiar vrem să mai moară oameni!? Și traficul spre Horezu este îngreunat. Iar costul realizării acestui sens giratoriu li se pare unora că este ridicat!? Eu nu cred că este așa. Vorbim despre 600.000 de lei. Iar cei care comentează trebuie să știe și că prețurile nu le-am făcut noi. Nu noi stabilim prețurile materialelor de construcții și cele ale manoperei și așa mai departe. Aceste prețurile vin stabilite de un proiectant. Noi, dacă am putea, am face acest giratoriu și cu un leu. Dar, din păcate, nu se poate!”, ne-a declarat Constantin Bărzăgeanu, primarul comunei Mihăești.

You May Also Like