În ședința extraordinară din data de 11 decembrie 2018, Primăria Râmnicu Vâșcea le propune consilierilor locali să voteze hotărârea privind stabilirea taxelor, impozitelor și a altor sume cuvenite bugetului local pentru anul 2019.
Pentru asigurarea resurselor financiare necesare finanţarii proiectelor majore de dezvoltare şi modernizare a municipiului şi a celor pentru finanţarea cheltuielilor curente de funcţionare a structurilor şi instituţiilor finanţate din bugetul local, municipalitate propune pentru anul 2019 menţinerea cotelor de calcul a obligatiilor la impozitul pe cladiri, a sumelor fixe la hectar, pentru calculul impozitului/taxei pe terenurile cu construcţii şi a sumelor fixe ce se au in vedere la calculul impozitului pe mijloacele de transport la nivelul celor practicate anul 2018.
Însă, faţa de anul 2018 vor fi și modificări anul viitor. Asta pentru că primăria instituie alte taxe începând cu 1 ianuarie 2019:
- taxă oficiere căsătorie în afara sălii special amenajată in b-dul Tudor Vladimirescu nr.15, in locaţii precum lăcaşe de cult şi restaurante, în zilele de luni – vineri orele 16.00-18.00 în sumă de 1200 lei; în zilele de sămbătă-duminică, orele 12.00 – 18.00, în sumă de 1200 lei.
- taxă pentru preschimbarea certificatelor de stare civila in suma de 20 lei.
- taxă eliberare certificat de atestare administrator imobile persoane fizice autorizate, în surmă de 100 lei.
- taxa eliberare certificat de atestare administrator imobile persoane juridice, in surnă de 300 lei.
- taxă eliberare duplicat certificat de atestare administrator imobile – persoane fizice autorizate în suma de 100 lei.
- taxă eliberare duplicat certificat de atestare administrator imobile – persoane juridice îe suma de 300 lei.
- taxă actualizare schiţa cadastrala in suma de 10 lei.