9 iulie 2024

CEL MAI SPECTACULOS proiect al Primăriei Mihăești din ultimii 34 de ani face încă un pas spre realizare!

Compania Națională de Investiții (CNI) a prezentat marți, 9 iulie 2024, informații foarte importante pentru comunitatea din Mihăești. Proiectul depus de administrația locală a comunei situată în sudul municipiului Râmnicu Vâlcea, care prevede construirea unui bazin de înot modern, a fost inclus pe lista sinteză a companiei. Este o veste foarte bună pentru locuitorii din Mihăești, mai ales pentru tinerii din această localitate, care ar avea posibilitatea de a practica, în mod organizat, pe lângă cele tradiționale, și alte tipuri de sporturi, precum înot, polo pe apă, scufundări etc. Conform proiectului, bazinul de înot va fi construit în satul Negreni, pe strada Coloniei, la nr. 4.

Dacă proiectul depus de Primăria Mihăești va fi aprobat și va începe efectiv construirea bazinului de înot, acesta va fi primul care se va edifica în județul nostru. Am vorbi, astfel, despre o realizare foarte importantă a administrației locale din comuna Mihăești, condusă de primarul reales Constantin Bărzăgeanu, acesta fiind, poate, cel mai spectaculos proiect din ultimii 34 de ani care s-ar implementa în localitatea din sudul municipiului Râmnicu Vâlcea.

„În urma multor documente depuse la CNI (Compania Națională de Investiții), astăzi am primit adresa prin care ne informează că obiectivul de investiții «Construire bazin de înot» a fost inclus pe lista sinteză”, a transmis Constantin Bărzăgeanu, primarul comunei Mihăești, marți, 9 iulie 2024, la puțin timp după primirea veștilor bune de la București.

You May Also Like