Așa cum v-am informat, în luna iunie a acestui an, acoperișul Primăriei Voicești a fost grav afectat (aproape distrus în întregime) din cauza unei furtuni. În ședința ordinară aferentă lunii iulie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a alocat, din fondul de rezervă al instituției, suma de 250.000 de lei pentru Primăria Voicești. Cu acești bani, autoritățile locale din comuna situată în sudul municipiului Drăgășani vor putea contracta lucrările necesare pentru refacerea acoperișului. Aceste lucrări trebuie făcute într-un interval de timp cât mai scurt pentru că este limpede faptul că, până în lunile de toamnă (octombrie, noiembrie), acoperișul celei mai importante instituții publice din comuna Voicești trebuie să fie reabilitat.
„Nu lăsăm primăria în ploaie! Pentru a veni în sprijinul Primăriei Comunei Voicești, al cărei buget nu poate acoperi cheltuielile cu refacerea acoperișului imobilului în care își desfășoară activitatea, distrus de o furtună violentă produsă în această vară, am aprobat, în ședința ordinară aferentă lunii iulie, alocarea către aceasta a sumei de 250.000 lei din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Consiliului Județean Vâlcea”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.