Astăzi, 3 noiembrie a.c., Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, s-a întâlnit cu primarii comunelor Budeşti, Nicolae Bălcescu, Galicea, Olanu şi Drăgoeşti, pentru a găsi împreună soluţii în vederea introducerii reţelei de gaze în localităţile pe care aceştia le administrează.
La întâlnirea de astăzi a participat şi domnul deputat Ovidiu Ştefan Popa, care s-a interesat de această problemă la Ministerul Energiei. În urma discuţiilor, s-a stabilit ca săptămâna viitoare să fie semnată o adresă comună prin care să se solicite Ministerului Energiei sprijin pentru înfiinţarea unui sistem de distribuţie a gazelor naturale în această zonă.
„Semnalele venite din teritoriu, referitoare la nevoia stringentă de introducere a unei reţele care să alimenteze cu gaz comunele Budeşti – Nicolae Bălcescu – Galicea – Olanu şi Drăgoeşti, m-au determinat să stabilesc o întrevedere cu primarii acestor comune, pentru a găsi împreună soluţii la acestă problemă. I-am ascultat pe primari, am aflat ce demersuri a făcut fiecare şi am stabilit ca, împreună, să semnăm o adresă către Ministerul Energiei prin care să arătăm importanţa introducerii reţelei de gaze în aceste comune, pentru dezvoltarea lor. Este imperios necesar să convingem că o astfel de investiţie este vitală pentru atragerea de investitori şi, în cazul Budeştiului, pentru păstrarea acestora. Intenţionez, de asemenea, să constituim şi o delegaţie care să se deplaseze, în acest scop, la Guvern”. – Constantin Rădulescu, Preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.
Compartiment Comunicare, Relaţii Publice.
Râmnicu Vâlcea
03.11.2017