Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat că, în această perioadă, în instituția pe care o conduce se lucrează la un nou proiect, unul care vizează achiziționarea de aparatură medicală performantă pentru dotarea Spitalului Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea. Cum se cunoaște, așa cum și noi am prezentat în multe rânduri prin intermediul ziarului nostru, Consiliul Județean Vâlcea se implică în permanență pentru atragerea de fonduri nerambursabile care să fie cheltuite în vederea achiziționării de aparatură medicală performantă, pentru a fi folosită la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea.
„Pentru mine, sănătatea vâlcenilor este pe primul loc! De aceea, în această perioadă pregătim un nou proiect prin care dorim să aducem la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea aparatură medicală performantă, pentru depistarea cancerului! Am reușit să facem multe lucruri bune la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, de la construirea unei noi clădiri de spital, până la dotarea cu aparatură medicală performantă. Proiectul pe care îl pregătim acum, pentru care vom atrage finanțare europeană, are o valoare de aproximativ două milioane de euro. În ședința ordinară a Consiliului Județean din data de 21 iunie 2024, vom aproba proiectul și vom depune documentația în vederea obținerii finanțării. Îmi doresc ca pacienții vâlceni să beneficieze de cele mai bune condiții, dar și de cel mai bun tratament atunci când se confruntă cu probleme grave de sănătate, cum ar fi cancerul”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.