2 iunie 2023

“Cocoșul de Hurez”, la ediția cu nr. 51 sub umbra stejarilor seculari

Primăria Horezu și adevărații meşteri olari ai zonei îi aşteaptă, în acest weekend, pe iubitorii de artă tradiţională românească la târgul de ceramică „Cocoşul de Hurez”. Este ediţia cu numărul 51, iar programul pregătit de administrația publică locală este unul care urmărește atât păstrarea tradițiilor, cât și susținerea meșterilor populari ce au făcut Horezu cunoscut în întreaga lume.

Autorităţile din Horezu au precizat că s-au pregătit cum se cuvine pentru această manifestare artistică, estimând că pe parcursul celor două zile, cât va fi deschis târgul, zeci de mii de turiști vor ajunge în oraşul vâlcean.

“Târgul ceramicii populare românești <COCOȘUL DE HUREZ> reprezintă un eveniment de primă mărime din calendarul anual al culturii naţionale. Târgul găzduieşte în fiecare an, sub umbra stejarilor seculari din satul de vacanţă <Stejari>, festivalul culorilor şi compoziţiilor plastice transpuse în lutul reînviat de mâinile fermecate ale meşterilor olari. Sosiţi din toate centrele active din ţară olarii alcătuiesc, prin alăturarea la Târg a roadelor muncii şi inspiraţiei lor, un tablou complet al fenomenului olăritului contemporan. Acest fenomen atrage an de an mii de cunoscători şi admiratori ai autenticului românesc, ai tradiţionalului adus la nivel de artă, oameni care ştiu să distingă valoarea consacrată prin valorile certe ale artei populare şi tradiţiei multiseculare a acestui vestit meştesug. Pornind de la tradiţia stravechilor târguri de Moşi, această manifestare se constituie ca o frescă a creaţiilor mesteşugarilor lutului din România” – se arată în prezentarea evenimentului de către Primăria Horezu.

Din programul târgului nu va lipsi nici anul acesta concursul de creaţie dedicat ceramiştilor prezenţi, preşedintele juriului acestei ediţii fiind desemnat să fie reprezentantul UNESCO în România, în semn de recunoaştere a aportului pe care l-a avut pentru ca acest meşteşug vâlcean să intre în 2012 în patrimoniul imaterial al lumii.

Deschiderea oficială a ediţiei din acest an a „Cocoşului de Horezu” va avea loc sâmbătă, la ora 11,00, în locul consacrat de peste o jumătate de secol – platoul „Stejari”.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like