În zilele de 19, 20 și 21 iulie 2024, Consiliul Judeean Vâlcea, alături de mai mulți parteneri, va organiza cea de-a treia ediție a festivalului „Fii COOL la CULE”. Se anunță un eveniment care va transforma comuna Măldărești în epicentrul distracției din Vâlcea. Pe cei care vor participa îi așteaptă trei zile de voie bună, o atmosferă incendiară și o stare de spirit pe care o vor găsi doar în acest loc deosebit, încărcat de istorie, Culele din Măldărești.
Mandinga, Lora, Oana Radu și Adi de Vâlcea sunt doar câțiva dintre artiștii care vor urca pe scenă pentru a vă oferi un spectacol de neuitat. Intrarea participanților va fi permisă în mod gratuit!
„19-21 iulie înseamnă distracție, muzică bună, oameni frumoși, înseamnă «Fii COOL la CULE»! Haideți să fim cool la cule! Vă așteptăm cu drag la Complexul Muzeal Măldărești pentru trei seri de excepție! Veți avea parte de un mix perfect între tradiție și modernitate, cu spectacole de muzică populară și concerte ale celor mai îndrăgiți artiști din România. Intrarea este LIBERĂ!”, a transmis Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.