Rețeaua de iluminat public din comuna Popești va fi modernizată. Proiectul în valoare de peste 1 milion de lei a fost aprobat zilele trecute de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în cadrul Programului privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public. Astfel, potrivit primarului Aurora Măgura, sursele de iluminat vechi vor fi înlocuite cu lămpi cu LED, mult mai eficiente și mai economice. Este vorba despre montarea a 400 de lămpi ce vor fi amplasate în special pe principala cale de acces din comuna Popești, dar și în satele Popești, Urși, Meieni, Dăești și Curtea.
De asemenea, o altă investiție importantă ce va fi realizată în comuna Popești este “Modernizarea infrastructură rutieră de interes local în comuna Popești, județul Vâlcea”. Ministerul Dezvoltării a aprobat deja finanțarea prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” – apă, canal și drumuri, comunei Popești fiindu-i alocată suma de 14,5 milioane lei pentru implementarea proiectului. Cu aceste fonduri, primărița Aurora Măgura și-a propus să modernizeze circa 8 kilometri de drumuri comunale. În cadrul proiectului, vor fi rigole, podețe și poduri de acces către locuințe.