Cetățenii comunei Prundeni vor avea în curând unul dintre cele mai moderne dispensare din județul Vâlcea. Proiectul depus pe CNI de conducerea Primăriei Prundeni, în valoare de circa 9 milioane lei, a primit recent aviz favorabil în consiliul tehnic de evaluare. Unitatea medicală va fi reabilitată, modernizată și dotată cu aparatură de ultimă generație. În spațiul ce va oferi condiții excelente, își vor desfășura activitatea două cabinete de medicină de familie, un cabinet de medicină dentară și o farmacie.
“Este un proiect îndrăzneț, zic eu, un proiect necesar. Vom moderniza cabinetele medicale și le vom dota. Aici vorbim despre echiparea instituției și dotarea acesteia cu necesarul absolut în ce privește tehnica medicala de specialitate: ecograf, EKG ținând cont și de faptul ca doamnele doctor care își desfășoară activitatea prin cabinetele celor doua CMI-uri aici în dispensar au și competente ecografie și EKG. Este foarte important ca aceste servicii să poată fi oferite cetățenilor și în felul acesta să reducem acel efort de a se deplasa la Drăgășani sau la Râmnicu Vâlcea pentru a obține o astfel de investigație. De asemenea, avem și un cabinet de medicină dentară care la fel va fi dotat la standardele de calitate superioară ! O farmacie care în acest moment întâmpină o mica problemă în ce privește spațiul în care funcționează! În structura nouă a dispensarului, această farmacie va avea suprafața necesară privind standardele pe care legea farmaciei o impune! Ținând cont de faptul că am lucrat în sistem și multe lucruri le-am știut și le-am înțeles și am cunoscut nevoile dumnealor, am considerat că în acest dispensar trebuie să existe și două săli tip staționar, săli în care pacienții cărora li se administrează tratamente să poată fi supravegheați. Până și vaccinul poate da o reacție adversă care poate fi gravă, mergând ierarhic în ceea ce privește importanta și gravitatea acestei situații! Vorbim, mai precis, de un spațiu în care să se poată administra o perfuzie sau orice altă medicație care implica o perioadă de supraveghere. De multe ori, pacienții sunt trimiși la Drăgășani să le fie administrată o perfuzie din lipsă de spațiu” – spune primarul comunei Prundeni, Cristina Munteanu.