În ultimii ani ai dictaturii comuniste, Ceauşescu, în nebunia sa, începuse un amplu program de construire a unor uriaşe centre agro-alimentare, de fapt nişte mega-cantine pentru locuitorii Capitalei, numite conspirativ de bucureşteni “circurile foamei”. Conform planului născocit de dictatorul obsedat de centralizare şi egalitarism (pentru alţii, nu pentru ai lui!), oamenii urmau să mănânce în aceste ”circuri” un meniu al zilei, acelaşi pentru toţi, fie adulţi, fie copii, precum o turmă într-un mare şi urban C.A.P. Ideea a murit – din fericire – odată cu dictatorul comunist, dar spiritul încă mai bântuie şi în zilele noastre, iar un exponent al ei se dovedeşte a fi nimeni altul decât viceprimarul Virgil Pîrvulescu.
Virgil Pîrvulescu şi-a descoperit mai nou veleităţi de pedagog (după ce le-a probat din plin pe cele de hidrolog – ”Delta de pe râul Olăneşti”, economist – ”salariul minim de 3.000 lei net” sau administrator – ”voi aduce gratuit la Municipiu terenurile de la Vlădeşti şi Oltchim!”) şi vrea să înfiinţeze la Râmnic ”cel mai mare after-school din Oltenia”. Cel puţin aşa se laudă în mediul on-line, dar şi printr-o campanie publicitară în care a angajat (plătindu-le consistent) agenţii de publicitate din regiune şi publicaţii locale. Pentru a-şi legitima ideea, a adus alături o fundaţie şi a primit şi binecuvântarea din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea.
Uriaşul after-school ar trebui să funcţioneze în clădirile fostului liceu ”Oltchim” şi să adune zilnic (conform declaraţiilor sale) câteva mii de elevi din clasele 0 – IV din întregul oraş. Adică mulţimea de copii cu ghiozdanele în spate ar urma să fie preluată cu autobuzele ETA, probabil în jurul orei 12.00, de pe la toate şcolile din oraş şi dusă la fostul liceu ”Oltchim”. Vă puteţi imagina grupurile de copii cum stau în curţile şcolilor, vara – în soare, sau iarna – în ger, să aştepte ca autobuzele să-i ducă la uriaşul after-school creat de Pîrvulescu. Iar îmbarcarea chiar şi a unui singur grup de copii într-un autobuz nu e lucru de glumă: trebuie făcută pe îndelete, cu multă atenţie ca să nu se piardă niciun micuţ, copiii trebuie aşezaţi fiecare pe scaunul său şi supravegheaţi să rămână acolo (de către cine?), altfel se pot răni în timpul transportului.
Dar să zicem că au ajuns, totuşi, cu bine la destinaţie, după ce au blocat, la orele prânzului, traficul auto în întregul Râmnic şi după o aşteptare serioasă pe bulevardul Nicolae Bălcescu, până când se goleşte şi ultimul autobuz. La fostul liceu Oltchim, copiii trebuie împărţiţi pe clase şi dirijaţi, în grupuri de câteva sute, probabil, în diversele spaţii care le sunt repartizate. Cei mici – cu sensibilităţile, temerile şi fragilităţile specifice vârstei – vor fi împreună cu alţi copii pe care nu-i cunosc, vor face lecţii suplimentare cu profesori care le sunt complet străini şi vor mânca, vrând-nevrând, aceeaşi mâncare, indiferent că au vreo alergie la unele alimente, vreo restricţie sau un regim specific.
Iar la finalul celor câteva ore petrecute într-un spaţiu ce le e complet străin, vine momentul în care vor trebui să meargă acasă. Toţi ştim aglomeraţiile de părinţi şi bunici care se formează în faţa şcolilor la prânz, când se termină orele din ciclul primar. Înmulţiţi această aglomeraţie cu 10 şi veţi avea imaginea a ceea ce se va petrece, în fiecare seară, în faţa fostului liceu Oltchim. În cazul fericit în care părinţii îşi vor găsi din prima încercare, în acea uriaşă mulţime, fii şi fiicele, va urma drumul către zonele în care locuiesc – Ostroveni, Petrişor, Nord, 1 Mai – un drum cu mult mai lung decât cel dintre şcoala de cartier unde învaţă şi casă. Dacă este iarnă, deja s-a înnoptat, poate şi burniţează, iar copiii, alături de părinţii lor, trebuie să străbată jumătate de oraş: pe jos, cu autobuzul, cu taxiul sau cu autoturismul personal. Şi vom avea, pentru a doua oară în cursul aceleiaşi zile, un oraş blocat de ideea ”măreaţă” a viceprimarului Pîrvulescu.
Să zicem, totuşi, că se vor obişnui, până la urmă, şi cu sistemul ăsta centralizat, cu iz comunist. Ce se va întâmpla dacă un singur copil va veni bolnav la after-school-ul lui Pîrvulescu, în condiţiile în care un control epidemiologic la intrare este exclus din cauza numărului foarte mare de copii? Cât de amplă şi de fulgerătoare va fi răspândirea uneia din maladiile specifice vârstei (ca să nu amintim şi de Covid-19, care este din nou pe ”val”)? Cum să aplici măsuri de izolare într-o structură ce gestionează, la grămadă, mii de copii? Şi cine va răspunde pentru bolile contractate de copii în timpul after-school-ului? Pîrvulescu? Fundaţia ”Soul to Soul”? Inspectoratul Şcolar? Sau Primăria?
Ideea unui after-school este una foarte bună şi necesară, dar numai în anumite condiţii: programul să se desfăşoare în şcoala în care învaţă copilul, alături de colegi pe care îi cunoaşte, cu profesori care îi ştiu şi capacităţile, şi lipsurile. Sunt disponibile, la momentul actual, prin lege modalităţi practice de instituire a unui astfel de sistem; şi poate Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea (cel care s-a raliat – suspect de rapid! – ideii viceprimarului Pîrvulescu) ne poate vorbi de programul ”Şcoală după şcoală” (câte şcoli din Râmnic l-au solicitat şi câte l-au implementat cu sprijinul IŞJ?), sau despre distribuirea tichetelor sociale de 500 de lei pe suport electronic pentru sprijin educaţional.
La fel ca ”circurile foamei” imaginate de Ceauşescu, after-school-ul lui Pîrvulescu nu poate fi decât traumatizant, inuman şi extrem de periculos în primul rând pentru principalii săi beneficiari – copiii! Şi prin această idee (alături de delta de pe Olăneşti sau de salariul minim impus), viceprimarul Pîrvulescu dovedeşte că nu stăpâneşte noţiuni elementare nici măcar la nivel superficial, că nu poate gândi în perspectivă şi că este dispus să plătească pentru campanii publicitare şi chiar să sacrifice binele câtorva mii de copii pentru a câştiga o falsă notorietate.
Mircia GUTĂU,
Primar
