2 iulie 2024

De ce este Râmnicul unul dintre orașele din România în care merită să trăiești? Pe ce loc se află municipiul la nivel național

Institutul pentru Orașe Vizionare, un ONG din București ce are la bază o echipă complexă de consultanți de strategie, research, place branding și comunicare, a dat recent publicității „Indexul de Performanță al Orașelor” pe 2024 în urma unei cercetări solide și pluridisiciplinare realizată în ultimii doi ani. „City Index” este un instrument de măsurare a progresului și a performanței urbane dezvoltat de IOV care a analizat cele 41 de municipii reședință de județ din România pe baza a trei componente ale performanței: CALITATE, PROSPERITATE, VIBRAȚIE. Acestea sunt împărțite pe 13 domenii cu 51 de indicatori provenind din peste 20 surse de date diferite, de la surse oficiale la platforme online.

Conform acestui studiu, Râmnicu Vâlcea se situează în clasamentul general pe locul 18, ocupând locul 8 la nivel național la capitolul CALITATE (atractivitatea orașului – măsură a modului în care infrastructura, atracțiile, mediul natural și serviciile esențiale contribuie la un standard de viață ridicat) datorită „speranței de viață” și „amprentei verzi” și locul 18 la nivel național la capitolul VIBRAȚIE (dinamismul cultural, social și demografic al orașului, atmosfera atractivă și plină de energie, diversitatea culturală și sportivă, opțiunile variate de divertisment și interacțiunile sociale).

Studiul (disponibil la adresa https://www.iov.ro/cityindex/) menționează ca avantaje ale Municipiului Râmnicu Vâlcea faptul că „înregistrează un indice de calitate a aerului net superior celui din marile orașe, fiind și unul dintre cele mai verzi orașe”, că „deși se află la intersecția ariilor de influență a unor centre urbane atractive (București, Sibiu, Pitești și Craiova), Râmnicu Vâlcea a pierdut mai puțini locuitori decât alte orașe de talie similară din țară” sau că „orașul este recunoscut pentru calitatea învățământului, mai ales pentru performanțele înregistrate de către liceele cu tradiție”, alături de „alte aspecte pozitive, apreciate de locuitori și remarcate de vizitatori, precum curățenia și aspectul îngrijit al spațiilor verzi și al celor publice”.

La capitolul dedicat Râmnicului (au fost detaliate aspecte privind municipalitățile care figurează pe primele 20 de poziții ale clasamentului) se mai precizează că finalizarea autostrăzii Sibiu-Pitești, care va trece prin imediata apropiere a municipiului, „va deschide noi perspective pentru dezvoltarea economică a orașului”.

City Index va fi actualizat periodic pentru a reflecta schimbările și progresul înregistrat în municipiile analizate.

You May Also Like