Primarul comunei Bujoreni, Gheorghe Gîngu, a inițiat un proiect extrem de important pentru localitate, ce urmează în scurt timp să fie implementat. Este vorba despre dotarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul primăriei, proiect ce va beneficia de finanțare cu fonduri europene în valoare de 50.000 de euro. Așadar, Primăria Bujoreni va fi dotată cu un tranctor, o remorcă, o lamă de zăpadă, o vidanjă, pompe de apă, furtune și tot ce implică intervenția în situațiile de urgență.
„Proiectul este într-o fază avansată. A trecut de verificari și asteptăm din moment în moment să semnăm contracul, iar apoi să dăm drumul la licitație pentru achizitii. De asemenea, în această perioadă mai lucrăm la alte proiecte pe care urmează să le depunem” – ne-a declarat primarul localității Bujoreni, Gheorghe Gîngu.
În cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență de la Bujoreni activează 31 de voluntari.