25 mai 2022

Două zile de sărbătoare la Galicea

Week-end-ul acesta, comuna Galicea îmbracă straie de sărbătoare. În zilele de 28 și 29 mai 2022, primăria organizează cea de-a XX-a ediție a Zilelor comunei Galicea.

29 mai reprezintă pentru comunitatea din Galicea o zi de sărbătoare, plină de însemnătate istorică și religioasă prin continuitatea elogierii ctitorului bisericii Sf. Apostoli Petru și Pavel-,,Teodosie Rudeanu” la fostul Schit Flămânda din Valea Râului.
Cu ocazia Zilelor comunei Galicea, primarul Florin Alexandru Mărăcine a pregătit un program special, cu invitați de marcă. Printre artiștii care vor urca pe scena din localitate se numără: solista Olguța Berbec, actorul Radu Pietreanu, orchestra Rapsodia Vâlceană, solistele Ionela Petria, Rodica Nicolescu, Anamaria Iorga și Cristina Udrea, dar și corul ”Vocea Topologului”. De asemenea, edilul șef nu a uitat nici tinerii interpreți galiceni: Teodora Șițoiu, Luiza Ursei, Ramona Comăneci, Sanda Nicolescu și Silviu Zamfirescu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like