14 februarie 2024

Dragobetele, sărbătorit și anul acesta în Galicea

Sâmbătă, 24 februarie 2024, cu începere de la ora 12.00, Căminul Cultural din satul Cremenari (Galicea) va fi gazdă pentru cea de-a XVIII-a ediție a evenimentului „Dragobetele – Sărbătoarea dragostei la români”. Manifestarea culturală și artistică este organizată de Consiliul Local Galicea, Primăria Comunei Galicea, Biblioteca Publică Galicea, Parohia Galicea cu sprijinul Consiliului Județean Vâlcea și al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Vâlcea.

În context vor fi prezentate scurte considerații pe tema credințelor și datinilor românilor de Dragobete. La eveniment vor participa Fanfara Județeană „Constantin Brâncoveanu” a Consiliului Județean Vâlcea și Corul „Vocea Topologului” al Parohiei Galicea.

„Este o manifestare tradițională pentru comuna noastră și ne bucurăm că avem, și în acest an, ocazia să o organizăm. Pe această cale, vreau să invit toți locuitorii comunei Galicea, dar și vâlcenii din alte localități să participe la eveniment. Eu spun că va fi ceva frumos, așa cum a fost și în ultimii ani. Va participa și Corul «Vocea Topologului» al Parohiei Galicea. Vă așteptăm cu drag!”, ne-a declarat Florin Mărăcine, primarul comunei Galicea.

You May Also Like