Zilele acestea, angajații Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri (RAJDP) Vâlcea, regie aflată în subordinea Consiliului Județean Vâlcea, au început lucrările pe DJ 676 E, între comuna Copăceni și orașul Berbești, drum cunoscut de locuitorii din partea de Vest a județului nostru și sub denumirea de „Drumul Oaselor”. În prima fază, drumarii vor interveni pentru redarea circulației pe sectorul dintre Berbești și Copăceni, pe o lungime de 10 kilometri.
Se va defrișa vegetația (care incomodează circulația) de pe marginea drumului, se vor decolmata șanțurile, se vor realiza reparații asfaltice și se va turna covor asfaltic în zonele locuibile prin care trece drumul. Unde autovehiculele trebuie să circule cu viteză redusă, drumarii vor semnaliza zonele, astfel încât să se poată circula în siguranță.
„Am zis că ne apucăm de treabă pe Drumul Oaselor și ne ținem de cuvânt! În ultima ședință a Consiliului Județean Vâlcea de vineri, 21 iunie 2024, am alocat și primii bani, aproximativ 2,6 milioane de lei, pentru demararea acestor lucrări. Știu cât de important este drumul pentru vâlcenii din zonă și îmi doresc ca anul viitor să se poată circula în siguranță și pe acest drum. Drumul Oaselor – DJ 676 E se întinde pe o distanță de circa 25 de kilometri și face legătura între localitățile Berbești, Copăceni, Cernișoara și Popești”, a transmis Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, prezent în zonele în care se desfășoară primele lucrări (Berbești și Copăceni).