În ultimele zile, şeful judeţului Constantin Rădulescu a reuşit să atragă fonduri vitale pentru judeţul Vâlcea. Pe lângă finanţările obţinute pentru opt drumuri importante din judeţ, preşedintele CJ Vâlcea anunţă că, în urma demersurilor întreprinse pentru înlăturărea efectelor pagubelor provocate de inundațiile din perioadele 14-31 mai 2014 și 28 iulie – 15 august 2014, judeţul Vâlcea a obţinut o finanţare de 952.219,30 lei, din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene. Aceste fonduri vin să acopere cheltuielilor publice eligibile aferente implementării proiectului „Refacere platformă drum şi ziduri de sprijin pe DJ 703N Berislăveşti-Dîngeşti-Releu Cozia, km 0+100-1+500”, lucrare finalizată şi recepţionată în octombrie 2016. Suma a fost deja virată şi va fi utilizată la finanţarea altor lucrări de reabilitare a drumurilor judeţene.
„Mă bucur foarte mult că judeţului Vâlcea i-au fost rambursate o parte din cheltuielile aferente operațiunilor întreprinse, în regim de urgență, în scopul înlăturării pagubelor provocate de inundațiile din anul 2014, fiindcă putem folosi aceşti bani pentru reabilitarea unor drumuri judeţene, unde nevoia de finanţare este foarte mare.
Cu această ocazie, mulţumesc tuturor factorilor implicaţi în acest demers, datorită căruia au fost viraţi în contul Consiliului Judeţean Vâlcea 952.219,30 lei, sumă obţinută din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru acoperirea cheltuielilor publice eligibile, aferente lucrărilor pe care Consiliul Judeţean Vâlcea le-a realizat, în vederea refacerii platformei unui segment al drumului judeţean 703N – Berislăveşti-Dîngeşti-Releu Cozia” – susţine Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.