Controverse în Consiliul Judeţean Vâlcea în privinţa constituirii unei taxe speciale pentru funcţionarea Serviciului Salvamont Vâlcea. Conform proiectului de hotărâre, taxa va fi de 1% din veniturile lunare ale agenţilor economici şi persoanele fizice autorizate din domeniul turismului. Sunt luate în calcul firmele care funcţionează în perimetrul pârtiei de schi Transalpina Ski Resort, dar şi cele care au puncte de lucru în zone montane şi au nevoie de avize de siguranţă montană pentru activităţile specifice de prevenire a accidentelor turistice şi de salvare în munţi.
Astfel, taxa specială de 1% va fi plătită de societăţile comerciale care funcţionează în următoarele localităţi: Băile Olăneşti, Berislăveşti, Bărbăteşti, Brezoi, Călimăneşti, Câineni, Costeşti, Horezu, Malaia, Muereasca, Perişani, Racoviţa, Sălătrucel, Titeşti, Voineasa şi Vaideeni. Sumele obţinute din această taxă vor fi folosite exclusiv pentru activităţile Serviciului Salvamont Vâlcea, dar şi pentru dotarea cu echipamente noi a salvamontiştilor vâlceni.
Ei bine, în cadrul şedinţei CJ Vâlcea, au fost şi consilieri care s-au arătat extrem de deranjaţi de instituirea acestei taxe, considerând că firmele vor fi astfel împovărate cu alte „dări” către stat, pe lângă cele deja impuse de Guvernul României. Unul dintre cei mai vehemenţi consilieri judeţeni a fost liberalul Aurel Simion, care a propus ca acest proiect de hotărâre să fie amânat şi rediscutat, iar agenţii economici din zonele montane ale Vâlcii să fie înştiinţaţi din timp.
În final însă, proiectul privind instituirea taxei pentru funcţionarea Serviciului Salvamont Vâlcea a fost adoptat.