Astăzi, 23 aprilie 2024, cu prilejul Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, dar și de Ziua Bibliotecarului din România, Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, a transmis un mesaj de felicitare atât pentru cei care practică această frumoasă profesie, cât și pentru iubitorii de lectură.
Pe lângă mesajul de felicitare, președintele CJ Vâlcea a venit și cu o veste foarte importantă. Prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), aproximativ 1,2 milioane euro, fonduri nerambursabile, vor fi folosite pentru proiectul intitulat «Bibliotecile vâlcene, noi hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale». Acest proiect vizează 34 de biblioteci vâlcene, dintre care patru vor beneficia de renovarea și echiparea cu calculatoare și echipamente tehnice. Celelalte 30 de biblioteci incluse în program vor beneficia de dotarea cu echipamente informatice.
„Acesta este un bun prilej de a transmite gândurile mele bune tuturor iubitorilor de lectură. Mi-a plăcut întotdeauna lectura și știu cât de importantă este aceasta pentru dezvoltare. Tocmai din acest motiv am investit și vom continua să investim în biblioteci. Consiliul Județean Vâlcea a obținut finanțare europeană (PNRR) de 1,2 milioane euro pentru proiectul «Bibliotecile vâlcene, noi hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale». Acest proiect vizează 34 de biblioteci vâlcene, dintre care patru vor beneficia de renovarea și echiparea cu calculatoare și echipamente tehnice. Celelalte 30 de biblioteci vor beneficia de dotarea cu echipamente informatice. Ne dorim să aducem biblioteca mai aproape de oameni. Din acest motiv vom deschide o nouă filială a Bibliotecii Județene «Antim Ivireanul», în incinta Casei Științei din Ostroveni”, a declarat Constantin Rădulescu.
„Rolul bibliotecilor este esențial pentru educație și dezvoltare personală. Le mulțumesc bibliotecarilor pentru munca depusă și mă bucur că pot contribui la modernizarea și îmbunătățirea serviciilor oferite. La mulți ani, tuturor bibliotecarilor vâlceni!”, a mai punctat președintele Consiliului Județean Vâlcea.