În fostul spațiu în care a funcționat timp de 20 de ani dispensarul veterinar al comunei Dăești, se înființează un Centru Comunitar Integrat. Proiectul a luat deja startul, încă din luna august, clădirea din imagini (vezi foto jos) se modernizează în totalitate, iar ulterior va fi dotată cu mobilier și piese de logistică necesare funcționării. Centrul Comunitar Integrat se realizează cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Pilonul V – Sănătate și reziliență instituțională, Componenta 12 – Sănătate, Investiția 1 – Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești, Investiția specifică 11.4 – Centre Comunitare Integrate. În acest centru își vor desfășura activitatea asistentul medical comunitar, precum și o serie de furnizori de servicii de asistență medico-socio-educațională. Angajații centrului vor fi un asistent medical comunitar și un asistent social, iar ceilalți specialiști vor fi angajați de către unitatea administrativ-teritorială, în funcție de nevoile identificate. Beneficiari vor fi, evident, cetățenii din zona Dăești – Runcu ce sunt vulnerabili din punct de vedere medical, dar și persoanele cu probleme socio-economice.
“Un nou proiect este în derulare – Transformarea fostului sediu al Consiliului Popular (vechea primărie) al comunei Dăești, în <Centru comunitar integrat>, unde cetățenii vor primi consultații și examinări medicale preliminare. În cadrul proiectului este cuprinsă reabilitarea și dotarea cu mobilier și aparatură. În incinta acestei clădiri își vor desfășura activitatea medicii de familie, deoarece punctul medical din satul Dăești va fi transformat în bibliotecă modernă. Menționăm că acest spațiu aparține școlii!” – anunță Primăria Dăești.