Luni, 31 iulie 2017, în prezenţa Prefectului Florian Marin, a Preşedintelui Consiliului Judeţean Constantin Rădulescu, a mai multor parlamentari, consilieri locali, consilieri judeţeni, şi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale din municipiu, primarul Mircia Gutău a inaugurat Căminul pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni, sau, după cum declara edilul-şef, ”cel mai frumos cămin de bătrâni din ţară”. Cu o capacitate de 80 de locuri, o suprafaţă de 4.300 mp parter şi etaj, cu camere cu două şi trei paturi cu baie proprie şi terasă, cu un cabinet medical, unul stomatologic şi un altul de kinetoterapie, cu bibliotecă, club, coafor-frizerie, capelă etc., Căminul pentru Persoane Vârstnice este, la acest moment, complet funcţional. În prezent, în spaţiile sale sunt deja cazaţi 5 vârstnici, iar mai multe alte dosare sunt în lucru în consecinţa aprobării, săptămâna trecută, în Consiliul Local, a procedurilor de intrare în această instituţie. După cum sublinia primarul Gutău, Căminul oferă şi o altă facilitate deosebită, respectiv cazarea unor vârstnici pe perioade scurte astfel încât aparţinătorii – copii sau nepoţi – să poată pleca liniştiţi în concedii ştiind că părinţii sau bunicii lor nu rămân singuri acasă, ci sunt îngrijiţi într-o instituţie specializată, unde primesc şi medicaţia specifică.
Biroul de presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea