23 noiembrie 2018

FOTO: Inaugurare la Liceul de Arte ”Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea. Teren de sport modernizat

COMUNICAT DE PRESĂ

Vineri, 23 noiembrie, primarul Mircia Gutău şi viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu au inaugurat terenul de sport modernizat de la Liceul de Arte ”Victor Giuleanu”, care funcţionează în prezent în cartierul Nord, în localul fostului Liceul ”Henri Coandă”. Lucrările au constat în realizarea unei noi împrejmuiri cu două porţi de acces, reparaţii la aleea de acces, montarea unor porţi de fotbal noi, realizarea unei rigole de colectare a apelor pluviale pe latura de Nord, racordată la canalizarea şcolii, reparaţii la tribunele spectatorilor, montarea de stâlpi pentru iluminat nocturn cu lămpi LED şi acoperirea întregii suprafeţe cu o plasă de protecţie. Cu această ocazie, primarul Mircia Gutău a verificat şi lucrările în desfăşurare din interior, menite să asigure condiţii cât mai bune elevilor de la Liceul de Arte: amenajări de săli de clase, modernizarea grupurilor sanitare, realizarea la parterul unui corp de clădire a unei săli de sport etc. Prezentă la momentul inaugurării, directoarea Annemarie Keresztely a mulţumit Municipalităţii pentru şansa oferită de a desfăşura procesul şcolar al Liceului de Arte ”Victor Giuleanu” într-o clăldire cu spaţii generoase, incomparabile cu cele pe care le gestiona în vechiul sediu de pe str. Popa Şapcă.

You May Also Like