Ieri, 5 septembrie 2024, în intervalul orar 09.00-15.00, pe Drumul Național 64 (la km 86+800 – km 87+800), pe raza comunei Ionești, s-a lucrat la repararea grinzii metalice a portalului. Lucrările au fost finalizate, circulația rutieră desfășurându-se cu destulă fluiditate în acea porțiune a DN 64, poate și prin prisma faptului că șoferii au avut la dispoziție rute pentru a ocoli zona în care s-au desfășurat lucrările.
Din păcate, cei care circulă pe drumurile naționale ale județului Vâlcea vor avea și astăzi, vineri, 6 septembrie 2024, nevoie să se înarmeze cu răbdare, pentru că sunt programate alte lucrări, care vor conduce la instituirea temporară a unor restricții de circulație rutieră. Astfel, în funcție de condițiile meteorologice, restricțiile de circulație anunțate pentru data de 6 septembrie 2024, sunt următoarele:
• Pe DN 7, la km 159+400 – km 159+900, în comuna Milcoiu, se execută lucrări pregătitoare pentru montare parapet, între orele 08.00-14.00. Circulația rutieră se desfășoară pe două benzi de circulație din trei, fiind dirijată prin indicatoare rutiere.
• Pe DN 67, la km 167+500 – km 170+500, în comunele Pietrari și Stoenești (Bârlogu), se lucrează la curățire șanțuri, între orele 08.00-18.00. Circulația rutieră se desfășoară pe jumătate din cale, fiind dirijată prin piloți de circulație.
• Pe DN 7, la km 187+500 – km 188+000, în extravilanul orașului Călimănești (zona Seaca), se lucrează la montare parapet cu role, între orele 08.00-14.00. Circulația rutieră se desfășoară pe jumătate din cale, fiind dirijată prin piloți de circulație.