Primarului Mircia Gutău i-a fost prezentată luni dimineață cea mai nouă achiziție a Direcției Poliției Locale din cadrul Primăriei Municipiului: un autovehicul VW model ID.3 cu propulsie electrică destinat efectuării de transporturi de valori între casieriile Municipalității și Trezoreria Râmnicului. Autoturismul a costat puțin peste 200 mii lei, sumă din care peste un sfert – 52.599 lei – a fost acoperit de ecotichetul și ecobonusul oferite de Administrația Fondului pentru Mediu, iar printre dotări se numără un sistem antiefracție, cameră de supraveghere video și seif metalic. Este celde-al cincilea autovehicul electric achiziționat de Primăria Râmnicului, după cele patru autoturisme ce au intrat toamna trecută în dotarea Poliției Locale, fapt ce a condus, până acum, la o reducere cu peste 40% a costurilor aferente alimentării la nivelul întregului parc auto.
Biroul de Presă