Inițiativă lăudabilă a conducerii Primăriei Budești, care de azi, 9 martie 2022, le oferă tuturor elevilor o masă caldă pe zi. Astfel, 334 de elevi arondați unităților de învățământ de pe raza comunei Budești, beneficiază de programul pilot, ,,O masă caldă pentru fiecare elev”. Programul are ca principal scop asigurarea accesului egal la educație pentru toți copiii și tinerii, în scopul prevenirii și combaterii abandonului școlar. Se știe foarte bine că sunt copii care provin din familii nevoiașe, iar părinții de multe ori nu-și permit să le pună pachețel la școală. Ca urmare, micuții se simt excluși, descurajați și au tendința de a abandona școala. Ei bine, programul implementat de Primăria Budești vine tocmai în ajutorul acestor elevi și nu numai, permițând accesul nediscriminatoriu la educație pentru toți copiii.
“Consider că este un program extraordinar de benefic pentru copii. Am participat azi la prima lor masă caldă de la unitățile de învățământ din Budești și pot să vă spun că toți copiii au fost la fel de bucuroși ca și mine. Este un program bine-venit la nivelul unităților școlare, îmi doresc să se deruleze și anul viitor și mai sper ca de acest program să beneficieze cât mai multe unități administrativ teritoriale. Prin acest program, copiii servesc o masă caldă constând în felul unu, felul doi și desert și sper, prin derularea acestui program, să atragem cât mai mulți copii în unitățile noastre de învățământ. Sper ca părinții să fie mulțumiți de acest program, iar prin acest pas pe care-l facem, vrem să fim cât mai aproape de școală și copii. Sunt mulțumit și bucuros pentru demararea acestui proiect și îmi doresc, pe viitor, să continuăm acest program benefic pentru copii!” – susține primarul comunei Budești, Ion Vlădulescu.
9 martie 2022