9 februarie 2023

FOTO: Primarul Mircia Gutău a inaugurat lucrările de amenajare realizate la Colegiul Economic

Primarul Mircia Gutău a inaugurat joi lucrările de amenajare realizate în ultima perioadă la Colegiul Economic, unde în zona parterului s-au modernizat 4 săli de clasă, holul, grupurile sanitare aferente, s-a reabilitat sala de sport din incintă precum și accesul principal dinspre Calea lui Traian. În noile săli de clasă ale unității școlare unde învață în prezent 850 de elevi au fost montate sisteme automate de stingere a incendiilor, audio-video, precum și antiefracție, s-au reabilitat rețelele termice și cele electrice, iar procesul educativ este facilitat de proiectoare video și sisteme de table inteligente. Cu această ocazie,edilul-șef a apreciat calitatea lucrărilor executate, a mulțumit pentru buna colaborare conducerii Colegiului reprezentată de profesoarele Maria Păușescu – director și Livia Georgescu – director adjunct și a anunțat că unitatea școlară din sudul municipiului va beneficia și de alte investiții complexe în ceea ce privește reabilitarea termică a întregului imobil.

Biroul de presă

You May Also Like