Luni, 14 iunie 2021, în prezența conducerii Consiliului Județean Vâlcea, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul de investiții „Refacere fundație drum, structură rutieră și amenajări hidro pe DJ 678 D Galicea-N. Bălcescu”.
Investiția, în valoare totală de 757.187 lei, a fost finanțată prin Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.
Lucrările au presupus refacerea sistemului rutier (pe o lungime de 275 m), asigurarea scurgerii apelor, prin construcția a 6 podețe, execuția unui șanț betonat, drenuri și canal betonat, dar și a unui parapet metalic.
„Aproape în fiecare an, din cauza precipitațiilor abundente, râul Topolog iese din matcă și le creează mari probleme cetățenilor de aici.
În anul 2018, DJ 678 D Galicea-Nicolae Bălcescu a fost grav afectat. Pentru stabilizarea zonei, am intervenit cu bani din fondul destinat calamităților, bani care anul acesta, cel puțin până în prezent, nu au mai venit.
Am făcut această lucrare, una extrem de importantă, mai ales pentru preluarea apelor de pe versanți. Sperăm că nu vom mai avea probleme de acest gen și ne vom preocupa să întocmim proiecte pentru drumuri mai bune, și nu pentru drumuri calamitate”- Constantin Rădulescu, președinte al Consiliului Județean Vâlcea.
VIDEO AICI: https://youtu.be/p27XIHVxKRM