Hărțile din vremea dictatorului Nicolae Ceaușescu sunt de mare folos acum, după 26 de ani. Traseele găsite de specialiști acum pot scurta traseul autostrăzii Sibiu- Pitești și implicit costurile ar putea scădea semnificativ, la fel ca și durata execuției.
După ce la finalul anului trecut, CNADNR a prezentat o hartă în care apăreau cinci propuneri de variante de traseu pentru autostrada Sibiu-Pitești, se pare că actuala conducere a ajuns la concluzia că tot planurile lui Nicolae Ceaușescu sunt mai bune.
Traseele europene importante s-au stabilit în 1972, atunci când a fost semnat acordul TIR, iar România lui Nicolae Ceaușescu a semnat acest acord, mai ales că pe teritoriul țării noastre a fost trasat unul din cele mai importante culoare europene – IV, sau actul TEN –T
Era vorba de traseul prin care Europa Occidentală era legată de Orient, iar, la acea oră, cei mai mari transportatori de marfă din Europa de Est care aveau nevoie de infrastructură erau turcii.
Nicolae Ceaușescu s-a apucat de A1 și A2, reușind să finalizeze sectorul București – Pitești, iar proiectanții fostului dictator au reușit să traseze și segmentul Pitești – Sibiu, care, în realitate, pe Valea Oltului, nu are nimic comun cu cele cinci variante desenate de către CNADNR în toamnă și este cu mult mai ieftin.
Acesta deja se află depus într-un memoriu transmis la București de directorul de investiții, Alin Goga, din cadrul DRDP Craiova. Este traseul pe care îl proiectaseră, până în 1989, specialiștii lui Ceaușescu.
Pornind de la Sibiu, acesta coincide cu studiile postdecembriste, până la Câineni. Însă nu coboară pe Valea Oltului, ci merge spre Greblești, pe Valea Boia, spre Boișoara, pe la nordul satului Podeni și al satului Mlăceni, spre Valea Topologului, „zona fiind foarte bună pentru edificarea acestui tronson”, spune Goga.
„Tronsonul are o lungime aici de 20 de km față de 30, varianta 1 a CNADNR, fără să mai fie nevoie de 3 tunele și un pod peste râul Olt, ci doar de un tunel în zona de după satul Mlăceni, spre Sălătrucu (economia ar fi de circa 150 de milioane de euro).”
Acest drum a fost folosit și de armata română în Primul Război Mondial.
Memoriul a fost depus la CNADNR și la Ministerul Transporturilor, demonstrându-se că specialiștii de pe vremea lui Ceaușescu se informau la fața locului și nu desenau hărți colorate pentru divertisment
Sursa www.comunitatea.stampenet.com
Nu sunt hartile lui Ceausescu -sunt a specialistilor- ingineri,arhitecti ,geologi-care au lucrat la aceste harti si care au fost uitati!
E SUPER ACEST TRASEU DE AUTOSTRADA I-MI CONVINE DE MINUNE E CHIAR CE ASTEPTAM DE MIC COPIL. EU AM COPILARIT LA BOISOARA-TARA LOVISTEI-DOAMNE AJUTA !!
Traseul trece aproape de rm Vâlcea? Ar ajuta la renașterea oeasului
Măcar dacă pozau o autostrada cu circulație pe partea corecta. După 26 de ani nici măcar sa minta nu mai știu. Autostrada în România costa 75 de milioane de euro kilometrul nu ca în alte tari civilizate din vest sau nord 1.2 pana la maxim 3 milioane per kilometru. Vom avea autostrada în 2120 când noi nu vom mai exista din pacate, dacă tot asa se continua.
Si cu Rm Valcea cum ramane bre?
Revin si spun: cum ne cramponam noi de un pod si doua tunele cand de cum iesim din aceasta tara, inclusiv Serbia, vedem numai tunele si viaducte suspendate de te ia capul frate! Acolo cum a fost posibil? Va spun eu, nu se fura c-an codru …!!!
Nici manastirile ctitorite de Stefan Cel Mare nu sunt ale lui ci ale celor care le-au construit ! In alta ordine de idei,de obicei se retine numele celui care traia in epoca la momentul in care s-a edificat ceva . Sigur corect ar fi sa se spuna ca acel ceva s-a creat in epoca lui Franco, De Gaule,Hitler, Stalin, Ceausescu sau Traian. Chiar credeti ca autostrazile din Spania au fost constuite de Franco sau pe vremea lui Franco?
hahaha ce misto…. ne da klasa ceausescu shi din mormint!!!!
PE VREME LUI CEAUSESCU EXISTAU SPECIALISTI IN TOATE DOMENIILE, ACUM SAU SPECIALIZAT IN FURAT, IN A PRIMI SPAGA, A MINTII, FARA A MUNCII.
sunt curios daca se aproba , cunosc drumul foarte bine am copilarit in acea zona , se mai numeste vechea trecatoare intre curtea de arges si sibiu
Articolul este unul de partizanat pentru „Epoca Ceausescu”, de fapt traseul si hartile, se specifica tot in articol sunt din al doilea Razboi Mondial sau dinainte.
Daca tot ridicati osanale lui Ceausescu, de ce nu comentati si motivul pentru care nu a fost construita.
Am trecut anul asta pe acel culoar. Pare mai frumos decât Valea Oltului. Mă îndoiesc că vom plăti mai ieftin. Sper sa o facă mai rapid și să mai lăsăm palavrele.
Sunt hartile specialistilor nostri de clasa nu hartile lui ceausescu. Tot ce avem din acea epoca a fost facut cu sudoarea si mintea oamenilor capabili care nu stateau in birouri si mai mult nici nu erau oamenii lui ceausescu.
Pai motivul ar fi faptul ca l-au matrasit pe Ceausescu…
Normal ca nu le-a facut el. Au fost facute de catre specialisti, sub indrumarea consilierilor si Ceausescu si-a dat acordul. Daca nu voia, nu se faceau si punct. Astazi de ce nu se mai realizeaza nimic? Sau daca se realizeaza ceva, este foarte scump si foarte prost si nu are nici o necesitate pentru noi romanii, ca doar suntem in tara noastra, nu a capitalistilor straini…
Începețl odată lucrările că vă ajung 26 de ani de promisiuni și palavre.
Iti apreciez comentariul dar cred ca mai multa lume ti-ar aprecia comentariile, in general, daca nu ai schingiui limba romana in halul asta :(. Este doar un sfat dezinteresat, ia-l ca atare!
Epoca de aur a Romaniei pana 89, in 2016 ,ce avem mai bun ca natie ce santem acuma : curve,hoti,gura mare ,si practic ne am vandut ca patrie, natie,
Pentru ca era mai important sa se construiasca , canalul, lacul de acumulare Vidraru,centrala nucleara de la Cernavoda, Casa Poporului, lantul industrial de pe valea Trotusului (combinatul de cauciuc , termocentrala, rafinaria 10, combinatul chimic )- Onesti- Borzesti, irigarea a 46% din Baragan si multe altele…….Nu e vorba de …,,osanale „- aici gresesc unii care nu apreciaza ca toate acele ( putem sa le numim ) minunatii nu le-a facut Ceausecu, ci oamenii, muncitorii, specialistii, inginerii, care erau , poate , -parintii, sau bunicii vostrii. Vrajeala asta cu…,,Osanale ” este ,,o metoda ” de a acoperii ideea de a distruge si de a vinde valori inestimabile, care au ,,nascut” tot felul de ,, baroni ” de ,,mafioti ” etc. , care au facut din aceasta tara, un ,,rai ” al prostiei , al incompetentei, ,,o groapa de gunoi ” a Europei !!!!!!
nu a fost construit pt ca ne sugeau cei de la fmi , si la acel moment era mai rentabil transportul pe calea ferata (si acum este)dar urma sa se faca
Ceausescu nu era un Dictator era un adevărat patriot Român…(era pentru Ţară) îsi iubea Ţara nu ca jigodiile care conduc România de 26 de ani ….
Si atunci de ce fara Ceausescu nu se mai poate ?
Tu chiar crezi ca mai avem așa ceva…, adică specialiști?
Normal,ridica si valoarea terenului mostenit de pe la parinti..ca altfel nici gratis nu il ia nimeni..;)
Inginerii sunt specialisti indiferent de regimul politic.Poti critica o solutie tehnica numai daca te pricepi.Ce se hotaraste politic…vedeti in viata de zi cu zi.
Multa diferenta intre vechea si actuala materie cenusie, intre scoala aia si cea actuala… Evolutie se numeste… si va continua pana…. Cica acum suntem europeni… Multumim creierelor ce ne decid evolutia… acestia gandesc pentru tara…
Fara a MUNCI.
IMI
Suntem o rusine a istoriei de cand ne-am ucis conducatorul.(rrusine noua)
Nevoie si justificare exista, proiect exista, bani exista. Trebuie sa fie VOINTA si INTERES sa se faca pentru ca asa trebuie, nu pentru ca se dau spagi, bai, domnilor, bai. Asta lipseste acum in Romania: interesul pentru ce trebuie sa se faca. Doar la distrus suntem primii.
nici o varianta nu trece pe la Rm. Valcea. Imi pare rau sa va spun dar Orasul dvs trebuie sa renasca din interior.Nu mai asteptati ca vine cineva sau ceva. Rechemati tinerii din Strainatate si apucati-va de munca!