În ultima vreme, DRDP Craiova are o jenă în a aloca bani pentru reparații, montare de parapeți sau alte elemente de siguranță pe drumurile naționale din Vâlcea. Deși s-au făcut multe solicitări, fonduri au venit puține, ba mai spre deloc. A fost nevoie de intervenții și rugăminți din partea președintelui CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, și a prefectului Florian Marin pentru ca DRDP Craiova să înceapă o serie de lucrări pe DN -uri.
Azi, 10 octombrie 2018, președintele Constantin Rădulescu a anunțat că drumarii au dat startul lucrărilor pentru remedierea efectelor calamităților pe DN 67 în raza localității Bărbătești, șeful județului aflându-se la fața locului.
De asemenea, trebuie reamintit că săptămâna trecută, Constantin Rădulescu a solicitat șefului CNAIR identificarea unor soluții pentru rezolvarea acestei probleme, dar și a altora.