Primăria Berislăvești a făcut astăzi, vineri, 12 iulie 2024, un anunț foarte important pentru locuitorii comunei. Din cauza perioadei foarte secetoase, operatorul regional de furnizare a apei potabile din această localitate (APAVIL SA) a anunțat instituirea temporară a unor restricții în ceea ce privește alimentarea cu apă. Astfel, în noaptea de 12 spre 13 iulie 2024, în intervalul orar 22.00 – 06.00, se va sista furnizarea apei potabile pentru gospodăriile din comuna Berislăvești care sunt racordate la rețeaua publică de alimentare cu apă, administrată de operatorul APAVIL SA. Și la Berislăvești, ca și în alte localități (atât din Vâlcea, cât și din multe alte județe din țară), în cazul în care va fi nevoie, restricțiile de sistare temporară a alimentării cu apă se vor prelungi. Reamintim că, în datele de 13 și 14 iulie 2024 (sâmbătă și duminică), județul Vâlcea se va afla sub atenționare meteorologică de tip Cod Roșu de caniculă. Se vor înregistra temperaturi de peste 36-37 de grade Celsius, în unele zone putându-se atinge chiar și pragul de 40 de grade!
În rândurile de mai jos, vă prezentăm integral anunțul pe care Primăria Berislăvești l-a transmis în atenția locuitorilor din comună, cu mențiunea că, la rândul ei, tot în data de 12 iulie 2024, primăria a primit acest anunț din partea APAVIL SA:
„Având în vedere temperaturile foarte ridicate din aceste zile și, implicit, consumul mare de apă potabilă, APAVIL SA este nevoită să raționalizeze apa în mai multe localități din județ. Resursele din rezervoarele de înmagazinare se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora. APAVIL SA face apel către populație să folosească apa potabilă strict pentru consum propriu și în scop menajer. În caz contrar, există posibilitatea ca programul de raționalizare să fie implementat pentru mai mult timp sau chiar să se ajungă la sistarea furnizării.
Astfel, vă comunicăm următorul program de întrerupere a furnizării apei potabile pentru comuna Berislăvești: 22.00 – 06.00. Din cauza opririi, la reluarea furnizării pot exista depășiri ale valorii parametrului turbiditate, caz în care rugăm clienții să folosească apa numai în scop menajer, nu și pentru băut”.