Marți, 28 martie 2017, cu începere de la ora 11.00, în sala de şedinţe „Mircea cel Bătrân” a Consiliului Judeţean Vâlcea, a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat specialişti din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, președintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, subprefectul judeţului Vâlcea, Aurora Gherghina, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Vâlcea (D.A.J.), Marin Cernătescu, primarul comunei Vaideeni, Achim Daniel Băluţă, preşedintele Asociaţiei de Producătorilor de Produse Tradiţionale, Meşteşugari şi Artizanat Vâlcea, Aurel Simion, precum şi reprezentanţi ai unor forme asociative din judeţ.
Scopul acestei întâlniri a fost acela de a iniţia acţiuni pentru înregistrarea produsului „Telemea de Vaideeni” pe unul din sistemele de calitate protejată a produselor agricole şi alimentare – „Indicaţia Geografică Protejată”, „Denumirea de Origine Protejată”, „Specialitate Tradiţională Garantată”, precum şi identificarea de soluţii cu privire la înregistrarea de noi produse româneşti, ale căror caracteristici specifice sunt protejate la nivel naţional şi european.
28 martie 2017