Un bărbat din Vâlcea a fost reţinut de poliţiştii de la protecţia animalelor, după ce ar fi agresat, prin lovituri repetate, un câine fără stăpân. Bărbatul a lovit patrupedul cu un par, provocându-i multiple leziuni. El a fost reținut, marți, de polițiști.
Incidentul a avut loc în localitatea Lungești, iar agresorul animalului este un bărbat de 67 de ani, din comună. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că bărbatul ar fi lovit câinele, cu un obiect contondent, la nivelul capului, membrelor și corpului.
“În urma probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor, urmând ca astăzi să fie prezentat instanței de judecată în vederea dispunerii măsurilor legal” – informează IPJ Vâlcea.