La Ocnele Mari se vede deja schimbarea în administrația publică locală. Lucrurile se mișcă și se mișcă bine, iar primarul Remus Gabriel Sasu le demonstrează cetățenilor că nu au greșit atunci când i-au acordat votul.
În ultimele zile, edilul șef a anunțat investiții importante în localitate. Un proiect important este asfaltarea străzii Valea Grădinilor, o stradă ce necesita lucrări urgente.
“Ușor nu a fost, dar am reușit sa facem un pas înainte pentru confortul locuitorilor de pe strada Valea Grădinilor, prin turnarea primului strat de asfalt! Pas cu pas, continuam sa dezvoltam localitatea noastră într-un ritm care sa ne aducă acolo unde trebuia sa fim demult!” – susține primarul Sasu.
Baza balneoclimaterică de tratament Ocnele Mari ce se va realiza în stațiune, în parteneriat cu instituția Consiliului Județean Vâlcea, va fi un alt punct de atracție pentru turiști, dar și pentru vâlceni.
“Am semnat parteneriatul dintre Primăria Ocnele Mari și Consiliul județean Vâlcea pentru construirea unei Baze balneoclimaterice de tratament în stațiunea noastră. Urmare a acestui acord, Consiliul județean finanțează realizarea documentațiilor tehnico-economice cu suma de 250.000 de lei. Proiectul se realizează pornind de la structura din beton aflată în proximitatea ștrandului din Ocnele Mari. Mulțumesc și cu acest prilej președintelui județean Constantin Rădulescu pentru susținerea proiectului și pentru asocierea noastră în sprijinul realizării unei importante investiții în dezvoltarea turismului vâlcean, în general, și a celui din Ocnele Mari, în principal” – a mai spus primarul Remus Gabriel Sasu.
Semnarea acordului dintre Primaria Ocnele Mari și CJ Valcea pentru baza balneoclimaterică