29 mai 2022

La Popești, primărița vrea să cumpere microbuze școlare electrice

Vara aceasta va fi una plină pentru conducerea Primăriei Popești, care și-a propus să ducă la îndeplinire o serie de proiecte importante. În primul rând, pentru că pune preț pe educația copiilor din comună, primărița Aurora Măgura a anunțat că va continua investițiile școlile și grădinițele și localitate. Ea își dorește achiziționarea unui microbuz electric de care să beneficieze elevii din Popești, asta în condițiile în care în comună se vor amplasa două stații pentru încărcarea mașilor electrice. Actualele microbuze școlare au o vechime de peste 15 ani. Pentru reînnoirea parcului auto al școlilor, primărița Măgura încearcă accesarea fondurilor europene.

De asemenea, un alt proiect important presupune micșorarea facturilor plătite pentru energia electrică prin achiziționarea a aproximatov 400 de lămpi cu LED necesare iluminatului public. Astfel, sursele de iluminat vechi vor fi înlocuite cu lămpi cu LED, mult mai eficiente și mai economice. Lămpile vor fi amplasate în special pe principala cale de acces din comuna Popești, în satele Popești, Urși, Meieni, Dăești și Curtea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like