19 noiembrie 2020

La Primăria Râmnicului se distribuie tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde

În perioada 19 – 25 noiembrie 2020, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Direcția de Asistență Socială, derulează acțiunea de distribuire a tichetelor sociale pe suport electronic (carduri) pentru masă caldă destinate persoanelor cele mai defavorizate în conformitate cu OUG 115/2020. Aceste tichete se acordă din fonduri externe nerambursabile prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) 2014-2020, finanțat din Fondul European pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (FEAD).

Beneficiarii tichetelor sociale pe suport electronic sunt:- persoanele cu vârsta de peste 75 de ani, cu domiciliul în municipiu, care beneficiază de indemnizaţia socială pentru pensionari (800 lei) sau alte drepturi prin legi cu caracter special, plătite prin Casa Județeană de Pensii Vâlcea. – persoanele/familiile fără adăpost, inclusiv cele care au fost evacuate, precum şi familiile cu copii care nu au domiciliu stabil, mai ales cele monoparentale.

Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru masă caldă este de 180 lei/lună, nefiind permise operaţiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.

Distribuirea tichetelor sociale pentru masă caldă se va realiza la sediul Direcției de Asistență Socială a Primăriei Râmnicu Vâlcea, str. General Magheru nr. 25, de luni până joi între orele 08.30 – 16.00 și vinerea între orele 08.30 – 14.00, pe baza actului de identitate în original. Fiecare beneficiar va primi un plic sigilat în care va găsi cardul, PIN–ul și lista cu unitățile de alimentație publică la care va putea servi masa. La nivelul municipiului sunt aproximativ 300 de beneficiari estimați ai acestei măsuri.

Pentru informații suplimentare, inclusiv pentru  a verifica dacă persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate se regăsesc în lista cu beneficiari, cetățenii pot suna la numerele de telefon 0250741088 sau 0799807237.

Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea

You May Also Like