Primarul localității Budești, Ion Vlădulescu, continuă să-și pună în practică proiectele îndrăznețe. În comună se lucrează în acest moment pe mai multe planuri. Fie că vorbim de rețeaua de drumuri, fie că vorbim de modernizarea unităților de învățământ sau de rețeaua de canalizare a comunei, primarul Vlădulescu ține cu tot dinadinsul să rezolve, ușor-ușor, toate problemele localității.
Edilul – șef precizează că zece drumuri de interes local vor fi modernizate şi asfaltate cu fonduri din bugetul local: trei dintre acestea în satul Bercioiu, un drum în satul Ruda, altul în Bârseşti, trei drumuri în Barza şi alte două în Budeşti. Primarul Ionel Vlădulescu a mai spus că se află în procedură de reluare a licitaţiei publice investiţia privind reţeaua de canalizare în satele Racoviţa şi Linia.
„Lucrăm la Grădiniţa cu program normal Budeşti, investiţie finanţată prin PNDL 2. În curând, demarează lucrările la podul Sîmnic, punctul Androneşti. Şi această lucrare se execută tot pe PNDL 2. De asemenea, tot pe PNDL 2 vom moderniza drumul Izlaz-Barza şi vom ridica un nou pod. În prezent, se află în procedură de licitaţie proiectul privind modernizarea, dotarea şi extinderea şcolii Budeşti cu clasele V-VIII. Vreau să menţionez faptul că şi acesta este un proiect tot pe fonduri europene” – a declarat primarul Ion Vlădulescu.