Realizarea unui aerodrom în județul nostru, în comuna Budești, reprezintă unul din proiectele pe care administrației locale condusă de primarul Ion Vlădulescu se încăpățânează să o implementeze. O încăpățânare productivă și de bun augur pentru întreg județul, nu doar pentru comuna Budesti, pentu că ar duce la dezvoltarea turistică a întregii regiuni. În primăvara acestui an, Primăria Budești a încheiat un contract pentru un studiu de fezabilitate privind amenajarea unui heliport și a unei piste pe iarbă, pentru avioane ușoare. Este un prim pas extrem de important pentru ca localitatea Budești să se urbanizeze și mai mult decât a făcut-o până acum. Firma care va proiecta obiectivul de investiții “Aerodrom şi Heliport” este ABC Development Aviation SRL din Bucureşti. Proiectul va fi implementat, cel mai probabil, în următorii doi ani.
Recent, primarul Ion Vlădulescu a avut o ședință de lucru cu vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Florian Marin, verificând împreună stadiul derulării proiectului și verificând etapele juridice și tehnice derulate în proiect, până în acest moment, și pașii de urmat pentru perioada viitoare.
“Am vizitat și amplasamentul viitorului aerodrom. Din dialogul cu edilul localității dar și cu conducerea tehnică a Consiliului Județean, a rezultat că există premise ca anul viitor să pornească efectiv lucrările la această importantă investiție” – a menționat, ulterior, vicepreședintele Florian Marin.