Ca urmare a primirii extraordinare de care ediția precedentă a Best Rally Challenge s-a bucurat la Râmnicu Vâlcea (o fotografie cu sutele de râmniceni veniți să admire bolizii pe patru roți fiind la loc de cinste pe contul de Facebook al evenimentului), caravana ce traversează anual România de la vest la est va reveni și anul acesta la kilometrul „0” al orașului. Astfel joi, 22 august, începând cu ora 18.45, super-mașinile cu sute de cai putere vor putea fi admirate de locuitorii orașului în Scuarul Mircea cel Bătrân, Râmnicu Vâlcea fiind, alături de Oradea (punctul de plecare), Timișoara, București și Constanța (punctul de sosire), una dintre escalele cursei de aproape 1.000 de kilometri. După popasul în Râmnicu Vâlcea, mașinile participante vor porni în etapa către București vineri, 23 august, la ora 11.00.
Best Rally Challenge, care își propune să promoveze peisajele, locurile și tradițiile țării noastre, a ajuns anul acesta la cea de-a patra ediție și până acum a strâns la start participanți din România, Germania, Norvegia, Austria, Ungaria sau Moldova.
Evenimentul se desfășoară cu trafic deschis și nu implică o întrecere auto. Ediția curentă va lua startul pe 20 august din Oradea și se va încheia pe 24-25 august pe litoralul Mării Negre.