Staţiunea Călimăneşti este extrem de căutată de turişti, fiind printre cele mai dezvoltate staţiuni din ţară. Însă, odată ce proiectul „Mirajul Oltului” va fi finalizat, atunci turismul va exploda cu adevărat în Călimăneşti.
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a verificat joi, 17 august 2017, care este stadiul lucrărilor la proiectul „Mirajul Oltului – Extinderea infrastructurii turistice de agrement a stațiunii Călimănești – Căciulata”, dorind să ţină sub control lucrurile acolo. Se ştie bine că la începutul acestui an, şeful CJ Vâlcea a decis să rezilieze contractul cu firma Protectchim, cea care efectua lucrările, pentru că proiectul nu înainta deloc. Acum însă, după ce s-a tăiat răul de la rădăcină, proiectul a avansat serios, stadiul de execuţie al parcului acvatic ajungând acum la 88%.
„Proiectul are o perioadă de implementare de 86 de luni și urmărește realizarea unui parc de agrement și sport Jiblea, precum și a unui parc acvatic și a unui centru de relaxare Călimănești. Valoarea totală a proiectului este de 34.981.301, 21 lei.
În prezent sunt finalizate lucrările la parcul de agrement și sport Jiblea, iar în ceea ce privește parcul acvatic a început montarea toboganului. Stadiul fizic al proiectului la această dată este de 88%” – precizează conducerea CJ Vâlcea.
Dupa trei ani….la căti bani sau bagat acolo…cred ce cel mai scump din lume ca si suprafata si dotarii…