19 decembrie 2024

Moș Crăciun aduce râmnicenilor un pod nou peste râul Olănești. Lucrările au fost finalizate înainte de termen!

Duminică, 22 decembrie 2024, se va deschide circulația pe podul care unește Splaiul Independenței (cartierul Zăvoi) cu strada Morilor (cartierul Morilor). Podul a fost realizat cu fonduri nerambursabile accesate de Primăria Râmnicu Vâlcea prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Interesant este că acest proiect a fost finalizat înainte de termenul stablit între Primăria Râmnicu Vâlcea și firma care a câștigat licitația.

„În aceste zile se lucrează intens la pod. Vineri și sâmbătă se continuă asfaltarea. Duminică, 22 decembrie 2024, se va putea circula pe acel pod. Astfel se va face legătura între strada Morilor și Splaiul Independenței. Este o mare bucurie pentru noi faptul că acest proiect prin Programul «Anghel Saligny» se finalizează înainte de termen”, a declarat Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea.

You May Also Like