Are toate șansele să transforme comuna Vlădești într-o comună modernă, atrăgătoare pentru turiști și nu numai. Vorbim de primarul acestei frumoase localități din județul Vâlcea, Adrian Cosac. Pentru a-și îndeplini misiunea de a implementa cât mai multe proiecte, edilul beneficiază de sprijinul necondiționat al președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Unul dintre proiectele comune ale celor doi este Complexul de servicii balneare, ce se va realiza la Vlădești. Finanțarea o să fie asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, însă și din fonduri locale. Vineri, 31 martie 2023, Consiliul Județean Vâlcea a alocat ultima tranșă de bani pentru finalizarea documentației.
“Vom realiza, în parteneriat cu administrația locală, un Complex de servicii balneare în comuna Vlădești. Până în prezent, am alocat peste 600.000 lei, din bugetul propriu al județului, bani necesari elaborării documentaţiilor tehnice și execuției de foraje, în scopul realizării proiectului.
Ultima tranșă din acești bani, în cuantum de 200.000 lei, a fost aprobată chiar astăzi, în ședința ordinară a Consiliului Județean Vâlcea.
Odată finalizat, acest proiect turistic va contribui semnificativ la dezvoltarea localității Vlădești și a întregii zone” – spune președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Investiţia constă în valorificarea izvoarelor cu apă sărată descoperite în localitatea vâlceană, printre altele, în jurul acestei resurse urmând să fie construite bazine interioare şi exterioare cu apă sărată sau dulce, spaţii destinate relaxării şi derulării procedurilor specifice de fizioterapie, precum şi spaţii de cazare. Administrația locală a comunei a anunțat și zona unde o să fie construit complexul balnear – la Priporu, acolo unde este un teren aflat în proprietatea Consiliului Local.