De curând, s-au finalizat lucrările la dispensarul medical din centrul comunei Pesceana, care a fost construit cu fonduri aprobate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2. Investiția era necesară, locuitorii comunei și cadrele medicale având nevoie de un spațiu nou, amenajat modern, în care să primească servicii medicale adecvate, respectiv să presteze aceste servicii (dacă ne referim la personalul medical).
Zilele trecute, primarul comunei Pesceana Vasile Ion și viceprimarul Georgian Fulgescu au venit cu un anunț important pentru cetățenii din localitate. Astfel, începând cu data de 21 mai 2024, doctorul Gabriel Țîră își desfășoară activitățile în cabinetul medical care a fost amenajat în noul dispensar din centrul localității.
Se dovedește astfel că se poate ca, prin implicarea autorităților locale, și localități rurale din județul nostru să reușească să atragă fonduri pentru edificarea unor spații care să fie redate circuitului medical, în care cetățenii să beneficieze de condiții mai bune și în care, iată, personalul medical să fie atras pentru a lucra.
În context mai poate fi amintit faptul că un lanț de farmacii angajează farmacist și asistent de farmacie care să își desfășoare activitățile în comuna Pesceana.