Săptămâna aceasta, în decurs de câteva zile, administrația locală din comuna Prundeni a reușit să bifeze pași importanți pentru realizarea a două obiective de maxima importanță pentru locuitori. Una dintre realizări este cea prin care aproximativ 1.000 de cărți funciare se vor emite gratuit pentru cetățenii (indiferent unde au domiciliul) care sunt proprietari de imobile în localitatea din sudul județului nostru. Asta pentru că primărița Cristina Munteanu a semnat contractul de achiziție publică de servicii de înregistrare sistematică a imobilelor în comuna Prundeni.
O altă veste foarte bună și așteptată de către locuitorii din Prundeni este aceea că, exact pe 21 mai 2024, adică în zi de mare sărbătoare pentru creștini – Sfinții Împărați Constantin și Elena, administrația locală din Prundeni a fost notificată de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor cu privire la semnarea contractului de finanțare pentru rețeaua de canalizare a localității.
„Notificarea pe care am primit-o de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor reprezintă o dovadă a realității unui obiectiv atins și a certitudinii că vom avea rețea de canalizare, curând, în toată comuna! Evident că aceasta este o veste foarte bună pentru noi, dar, mai ales, pentru locuitorii comunei Prundeni. Cei de la Minister ne-au solicitat mai multe documente pe care le-am pus la dispoziție pentru a respecta pașii legali pe care trebuie să îi parcurgem în continuare în vederea atingerii obiectivului. Printre documentele care ne-au fost solicitate se numără autorizația de mediu care să ateste funcționalitatea rețelei de apă uzată, certificatul de urbanism în termen de valabilitate, certificatul care să ateste lipsa datoriilor fiscale restante către bugetul local, copie conform cu originalul”. (…) „Mă bucur că am reușit să atingem și acest obiectiv foarte important pentru comunitatea noastră și le mulțumesc colegilor din primărie pentru munca pe care au depus-o în vederea atingerii lui!”, a precizat Cristina Munteanu, edilul-șef al comunei Prundeni.