Pentru că numărul de preșcolari din comuna Mihăești este într-o continuă creștere, administrația publică locală consideră că se impune construirea unei noi grădinițe pentru a avea mai multe grupe. Primarul Constantin Bărzăgeanu susţine că acestă grădiniţă va fi construită în satul Măgura, iar cetăţenii i-au solicitat ca programul să fie prelungit pentru că efectiv nu au cu cine să-şi mai lase copiii atunci când pleacă la serviciu. Proiectul a fost deja depus la Ministerul Educaţiei, iar finanţarea se va face prin Banca Mondială.
“Este necesară construirea unei noi grădiniţe pentru că cererea este mare la noi în comună. Noua clădire din satul Măgura va avea peste 530 de mp, iar de licitaţie se va ocupa Ministerul Educaţiei. Sper ca până în vară să fie atribuite lucrările” – susţine primarul comunei Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu.
17 martie 2021