29 octombrie 2024

ORLEȘTI: Parc fotovoltaic, extinderea rețelei de gaze, servicii de fizioterapie și asistență la domiciliu, doar câteva dintre proiectele edilului Cîrstina

Luni, 28 octombrie 2024, Constantin Cîrstina a depus jurământul în calitate de primar ales al comunei Orlești. Cetățenii i-au acordat încă o dată încrederea prin votul exprimat în vara acestui an, cu prilejul alegerilor locale. Semn că realizările edilului-șef Cîrstina au fost apreciate de majoritatea locuitorilor din Orlești, care au decis astfel, prin voturile lor, să meargă pe calea continuității dezvoltării și modernizării frumoasei comune din apropierea municipiului Drăgășani.

Iar Constantin Cîrstina propune, pentru legislatura 2024/2028, obiective foarte ambițioase, dintre care putem aminti (fără a epuiza lista) construirea unui parc fovoltaic, care să asigure producerea energiei electrice necesară pentru funcționarea administrației locale. La acel moment, despre primăria comunei s-ar putea spune că a devenit independentă din punct de vedere al consumului de electricitate. Primarul reales al comunei Orlești își mai propune, pentru legislatura care tocmai a început, amenajarea de trotuare pietonale, modernizarea/asfaltarea puținelor drumuri din localitate care mai au nevoie de astfel de investiții (cele mai multe fiind deja puse la punct), amenajarea unui sistem de drenaj pluvial de-a lungul celui mai important drum din localitate – Drumul Național 64. Pentru copii, tineri și adulții tineri (atât din comună, dar și pentru cei care vin în vizită la Orlești), Cîrstina își dorește amenajarea unui parc de aventuri.

Din agenda edilului-șef pentru legislatura care a început nu puteau lipsi nici proiectele pentru persoanele vârstnice. Cel mai important dintre acestea vizează crearea de facilități de sprijin pentru seniorii comunei, cum ar fi servicii de fizioterapie și asistență la domiciliu – acesta fiind, apreciem noi, un proiect foarte important al primarului Cîrstina.

You May Also Like