Pe 1 iulie 2024, primarul stațiunii Băile Govora, Mihai Mateescu, a anunțat că proiectul „Parc de agrement Băile Govora” a obținut 89 de puncte la evaluarea efectuată de Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, acesta fiind unul dintre proiectele din regiunea noastră cu punctaje mari. Astfel, Primăria Orașului Băile Govora va începe să pregătească etapa de contractare. Proiectul a fost depus pentru finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027.
În rândurile de mai jos, vă prezentăm mesajul pe care primarul stațiunii govorene, Mihai Mateescu, l-a transmis după anunțarea evaluării efectuată de ADR SV Oltenia.
„Avem un motiv deosebit de a sărbători! Proiectul nostru ambițios, «Parc de agrement Băile Govora», care a întâmpinat scepticism și chiar critică din partea multora, a primit un punctaj foarte bun și recunoaștere la nivel regional și chiar național. Acest rezultat confirmă viziunea și eforturile noastre comune pentru dezvoltarea stațiunii balneare Băile Govora, cu precădere a componentei de agrement. Când am propus acest proiect, am știut că nu va fi ușor. Am știut că vom întâlni obstacole și că vor exista voci care vor spune că este o utopie. Însă am avut încredere în potențialul comunității noastre și în beneficiile pe care acest proiect le va aduce pentru toți. Acum vedem cum munca, dedicarea și perseveranța noastre sunt răsplătite. Doresc să mulțumesc fiecăruia dintre membrii echipei de implementare, managerului de proiect, consultantului, proiectantului, pentru tot efortul depus. Acest succes este al nostru, al întregii comunități. Împreună am demonstrat că, prin unitate și determinare, putem transforma visele în realitate”, a precizat primarul stațiunii.
„În continuare, vă invit să privim cu optimism spre viitor și să continuăm să colaborăm pentru a duce stațiunea noastră la noi standarde de excelență și prosperitate. Împreună putem depăși orice provocare și putem transforma orice vis în realitate. ADR SV Oltenia ne-a comunicat rezultatul finalizării etapei de verificare tehnică și financiară, în urma căreia proiectul a obținut 89 de puncte. În opinia noastră este un punctaj care ne motivează și ne determină să pregătim etapa de contractare. Proiectul a fost depus pentru finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027. Îndrăznim să credem în noi, în efortul depus, în perseverență și profesionalism!”, a concluzionat Mihai Mateescu.