La mai bine de un an de la finalizarea lucrărilor de modernizare a Parcului Zăvoi, conducerea Primăriei Râmnicu Vâlcea a luat decizia de a interveni cu noi lucrări de reparaţii. Se ştie bine, pentru că s-a mediatizat excesiv în presă şi pe site-urile de socializare, că investiţia din Parcul Zăvoi a fost făcută „de mântuială”. Nu de puţine ori, râmncenii care s-au plimbat prin parc au atras atenţia asupra faptului că pavajul a fost pus în bătaie de jos, iar pavelele se desprind pe alocuri şi sunt un adevărat pericol pentru cetăţeni.
Mai mult, specialiştii Primăriei Râmnicu Vâlcea au constat că pe pavajul existent nu se poate intra cu utilaje mari pentru toaletarea arborilor cu o înălţime mai mare de 20 m şi pentru întreţinerea sistemelor de utilităţi. În actualele condiţii, intervenţia cu utilaje de tonaj greu specific, pune în pericol integritatea plăcilor de granit de pe aleile pietonale.
Ca atare, Primăria Râmnicu Vâlcea a luat în calcul „analizarea schimbării soluţiei constructive de pavare a aleilor din Parcul Zăvoi, respectiv fixarea acestui pavaj, astfel încât, să existe posibilitatea accesului cu utilaje de intervenţie pentru întreţinerea parcului”, fiind vorba de efectuarea unor reparaţii pe o porţiune de 4500 mp.
Aşadar, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local din data de 14 iulie 2017, primarul Mircia Gutău a propus spre dezbatere şi aprobare proiectul „Consolidare pavaj pentru acces carosabil de intervenţie în Parcul Zăvoi”, fiind aprobat de aleşii locali.
De asemenea, lucrările au fost aprobate de ADR Sud Vest Oltenia (proiectul iniţial a fost realizat cu fonduri nerambursabile n.r.), iar cheltuielile, în valoare totală de 414.960 lei fără TVA vor fi suportate din bugetul local. De menţionat este faptul că lucrările de reparaţii au termen de execuţie de 90 de zile.
„Prin referatul Direcţiei de Dezvoltare Locala nr. PDU/13144/1762/04.07.2017 a fost aprobata demararea achiziţiei publice de efectuare a lucrărilor pentru Consolidarea pavajului pentru acces carosabil de intervenţie în parcul Zăvoi. În acest sens au fost propuse în lista de investiţii din prima şedinţă de consiliu sumele estimate pentru efectuarea lucrărilor de îmbunătăţire a stratului suport al pavelelor de granit din Parcul Zăvoi prin fixarea cu mortar a acestora, pe o suprafaţa de 4.500 mp pentru asigurarea accesului cu utilaje de intervenţie” – se arată în raportul supus dezbaterii în CL.
Alţi bani, altă distracţie. Ce frumos se spală bani şi se încasează comisioane! Iarba nu o vopsiţi, doar a fost caniculă!