28 ianuarie 2020

Policlinica cu Plată din Râmnicu Vâlcea, în plin proces de modernizare

Desfiinţată în anul 2016 pentru că activitatea economică şi medicală nu mai era la standardele cerute, Policlinica cu Plată din Râmnicu Vâlcea va fi transformată în Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină Vâlcea. Procesul de modernizare a început deja, stadiul lucrărilor fiind cam la jumătate.

“Policlinica cu Plată din municipiul Râmnicu Vâlcea este în reabilitare. Un proiect nou pe care mă bucur că l-am propus și iată că se realizează.

Lucrările sunt în grafic. Printre lucrările realizate până în prezent se numără: recompartimentarea spațiilor aferente clădirii, instalații sanitare, termice și electrice (în procent de 70%), precum și construirea scării exterioare. Totodată, se lucrează la finisaje interioare și exterioare.
Stadiul de execuție al lucrărilor este de 50%, urmând ca, până în vara acestui an, investiția să fie finalizată.

În acest spațiu, pe viitor, își va desfășura activitatea Centrul de Transfuzii Vâlcea, într-o locație modernă și dotate cu aparatură de ultimă generație” – susține președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

You May Also Like