Primărița comunei Popești, Aurora Măgura, continuă să fie în topul celor mai activi primari din județ. Neobosită și plină de inițiativă, primărița încearcă din răsputeri să obțină fonduri pentru implementarea a noi obiective de investiții în localitatea pe care o conduce cu succes.
Astfel, ultima tranșă de bani europeni atrasă prin Asociația Grupul de Acțiune Locală „Cerna Olteț” din exercițiul financiar 2014 – 2020 va fi direcționată către proiectul privind amenajarea unei parcări la căminul cultural, dar și a spațiului verde din incintă. Tot în această zonă, Aurora Măgura vrea să monteze o scenă pentru spectacole, serbări și alte evenimente publice.
De asemenea, un alt proiect actual este punerea în funcțiune a stației de epurare a apei din satul Dăești. Acest lucru se va întâmpla până la finalul acestui an, iar mai apoi se vor face branșamentele. Stația de la Urși va deversa în această nouă și modernă instalație.